Aniversare de 10 ani SALESIANER Oradea
Săptămâna trecută, SALESIANER a sărbătorit 10 ani de activitate în Oradea.
Am fost onorați ca la eveniment să participe proprietarul, alături de CEO-ul grupului SALESIANER, precum și alți invitați din Viena și Budapesta.
Au participat, alături de colegii din departamentul administrativ și producție Oradea, manageri naționali și locali din București și Brașov.
Festivitățile au fost deschise de către cei doi directori generali din România, urmate de discursuri de mulțumire ale echipei de management pentru angajamentul și devotamentul tuturor, munca de înaltă calitate și frumoasa dezvoltare a SALESIANER Oradea de-a lungul acestui deceniu.
Ulterior, au acordat premii angajaților care au fost alături de noi încă de la început. Fiecare premiu a fost însoțit de mesaje personalizate care au evidențiat munca și contribuția lor remarcabilă în cei 10 ani de activitate.
Agenda evenimentului a inclus două momente artistice deosebite: unul muzical, unde o colegă a interpretat câteva piese la vioară și un moment de dansuri tradiționale românești, care a adus încă un strop de autenticitate și culoare festivității, participanții s-au prins alături de dansatori într-o horă pe cinste!
Mâncarea delicioasă, voia bună și muzica de calitate au contribuit la o atmosferă festivă și plină de energie pozitivă.
Compania noastră rămâne dedicată furnizării de servicii de înaltă calitate pentru toți clienții și partenerii noștri, într-un mod sustenabil pentru noi și generațiile viitoare. În cei 10 ani, am contribuit la dezvoltarea comunității locale, oferind stabilitate atât angajaților, cât și beneficiarilor noștri.
Mulțumim tuturor colegilor, partenerilor și clienților pentru contribuția lor la dezvoltarea noastră de-a lungul acestor 10 ani.
Echipa SALESIANER Romania